Si cu acest titlu mi le urc in cap pe mama, pe soacra si pe toate rubedeniile care au crezut vreodata ca ma cunosc. Insa, cred ca mi le apropii pe femeile care spun ca s-au plictisit de munca, femei care nu au inca 30 de ani, dar sunt obosite, tracasate, si care nu mai vor stres si cariera. Hopa, cariera! Ce cuvant sexi odata? Ce nebun seducator care ne tragea de pe bancile facultatii si ne arata fata lucrurilor lumesti si universul muncitoresc cu buzunare pline de banii din salariu. Ne-a sedus si ne-a abandonat, lasand in urma niste tinere femei care nu mai vor decat liniste, familie, zumzet de copii si wek-enduri la tara.
Unde-s femeile de 25 de ani care cred ca pot rasturna o companie de cum ii calca pragul? Unde e elanul creator al tinerelor carora nu le pasa de-i ora 8, 9 ori chiar zi de odihna a Domnului?
Zic sincer, nu-s prea muncita, in sensul in care nu am facut prea multe ore suplimentare la viata mea si niciodata nu am muncit in week-end. Acum, cand contabilizez, sunt multumita ca nu am tras la jug ca fraiera, insa acum cativa ani, cand imi priveam prietenele smucite de munca, cu vacante atent planificate si cu ore suplimentare pe langa carnetul de note (de la facultate ori master), ma consideram o lepra fara leac. Imi faceam penitente si griji pentru cariera mea fara un drum anume si ma intrebam daca se poate iesi la pensie cu doar 3 ani pe carte de munca.
Cativa ani mai tarziu, nu multi, cam 4 ani, aceleasi femei muncite nu-si mai doresc nimic ce tine de „familia lexicala” a cuvantului „cariera”. Sunt trecute prin munci alerte si creatoare din care nu a mai ramas decat un stres acut, manifestat printr-un zumzet usor : vreau sa ma odihnesc! vreau concediu! nu mai vreau sa muncesc!
Pai cum asa? Cui ramane cariera? Pe mainile barbatilor? Si daca si ei obosesc?
Cine mai vrea cariera si de ce?
